“poeme” plastice

 

Cati dintre noi suntem capabili sa spunem direct ce gandim? 

Majoritatea cautam o forma indirecta de exprimare, nu indraznim din teama de a nu fi previzibili, cititi si demascati, iar apoi catalogati in limitele asa-zisului caracter slab!

Ne place sa jucam alte roluri – psihologia omului puternic. Dar astfel, cred eu, nu se poate crea legatura dintre semeni… arta se naste din constiinta celui care  nu vrea sa pacaleasca ci doar sa daruiasca.

La inceput vedeam tensiunea, angoasa, subjugarea, imposibilitatea miscarii nedirectionate – totul parca convergea spre neputinta. Altcineva s-ar fi apucat de scris, dar eu am trecut la pensula.

Avansand in lucru, mi-am dat seama ca incep sa ma obsedeze acele personaje, ca nu ma puteam opri la unul singur, trebuia incontinuu sa construiesc.

Astfel  ajungi sa ramai concentrat pe un subiect foarte multa vreme, poate ani de zile; nimic eronat in asta, dar oare cati vom fi capabili sa CRESTEM, sa DEZVOLTAM pana la imposibil obsesia ce ne retine interesul atata vreme?

Oricand putem obosi, oricand orgoliul nostru satisfacut ca a reusit sa scoata o mostra din pecetea personalitatii poate inceta mersul pe drumul nesigurantei si sa  calce pe cel al certitudinii. EU cred ca unde moare nesiguranta, moare si aventura! Aventurarea in necunoscut, cand te confrunti cu imprevizibilul, e motivanta si energica, datatoare de forta creatoare. 

Siguranta ca stii ce rezultate vei obtine, pentru ca deja ai fost acolo, ai experienta, te poate determina sa comiti  greseala- ajungem sa gasim “formule” pe care, bineinteles, dorim sa le transmitem si celor neexperimentati.

Nada Stingu